"Acest poem simfonic al pământului e muntele Hășmașu Mare, izbucnind deodată în plină câmpie, categoric, masiv, dominând nordul si răsăritul" (Geo Bogza)

 

Un scurt istoric al orașului Bălan

Atestările documentare despre orașul Bălan provin încă din secolul al XIV-lea, conform registrelor comunei Sândominic.

În secolul al XVII-lea începe exploatarea minieră în zonă, sub domnia lui Mihai Apafi (1661-1690).

În perioada 1780-1790, un cioban, pe nume Ioan Oprea, trecând cu turmele sale prin zona Munților Hașmașului Mare a observat unele filoane de culoare galben-verzui, acoperite de un luciu metalic, acesta urmând sa raporteze autoritaților locale de la acea vreme, o familie de nobili secui, care era preocupată în special de exploatarea aurului din acea zona.

Treptat, se va înființa o colonie de mineri, iar din anul 1802, Cancelaria de la Viena intervine și se trece de la un “minerit popular’’ la o exploatare sistematică a minereului de cupru, care în perioada următoare va însemna cel mai important centru de resurse cuprifere al Austro-Ungariei.

Perioada următoare este caracterizată prin suișuri și coborâșuri, din punct de vedere al mineritului, dar comunitatea formată acolo a continuat să se dezvolte. În anul 1825 Bălanul se desparte de comuna Sândominic, astfel devine o colonie minieră de sine stătătoare (cu conducere locală proprie), iar la mijlocul secolului al XIX-lea (1850) sunt menționați aproximativ 800 de locuitori conduși de către un primar. În anul 1894 localitatea s-a reunit din nou cu comuna Sândominic.

Activitatea minieră a continuat și în perioada celor două conflagrații mondiale, cu câteva excepții, dar indiferent de impedimentele întâmpinate (sistări, crize), această comunitate s-a aflat într-o continuă dezvoltare, care s-a accentuat în perioada regimului comunist. Astfel, în anul 1968, pe fondul reformei administrativ-teritoriale, Bălanul devine un oraș cu aproximativ 16.000 de locuitori, din care 6.000 lucrau la Întreprinderea de Exploatare Minieră din localitate.

Orașul Bălan a fost până în 2006 o localitate monoindustrială, deci principala sursă de venit a majorității locuitorilor provenea din activitatea de exploatare a minereului de cupru, nefiind o zonă în care societățile comerciale sa aibă un impact semnificativ.

Odată cu intrarea în declin a economiei naționale după Revoluția din 1989, soarta orașelor de tip monoindustrial create de regimul comunist a fost pecetluită, așadar complexul industrial al Minei din Bălan și-a pierdut treptat din investiții, iar în anul 2006 a fost închisă. 

CONDUCÃTORII ORAŞULUI

PRIMARI

NR.CRT NUMELE SI PRENUMELE PERIOADA
1 LUCA DUMITRU 1967 - 1968
2 ANDOR IULIU 1968 - 1975
3 VODÃ CONSTANTIN 1975 - 1980
4 POPA TRAIAN 1980 - 1984
5 RUSU VIOREL 1984 - 1987
6 DACÃU NICULAI 1987 - 1989
7 RÁCZ ATTILA-ÁRPÁD dec. 1989 .- ian. 1990 .
8 MARIN IOAN 1990 - 1992
9 DORU ALEXANDRU 1992 - 2000
10 MEREŞ MIHAI 2000 - 2012
11 BREZOVSZKZ GHEORGHE-ADAM 2012 - iunie 2016 
12 IOJIBAN GHEORGHE  iunie 2016 - prezent


VICEPRIMARI

NR.CRT NUMELE SI PRENUMELE                                       PERIOADA
1 LUCA DUMITRU 1968 - 1970
2 ATOMEI COSTICÃ 1970 - 1971
3 VODÃ CONSTANTIN 1971 - 1075
4 MEZÕ LÁSZLÓ-JÁNOS 1975 - 1977
5 PAP ANDREI 1977 - 1986
6 MAGYARI CSABA 1986 - 1987
7 PATAKI MIHÁLY 1987 - 1989
8 DORU ALEXANDRU 1989 - 1992
9 BAKK ZOLTÁN 1992 - 1996
10 MARIN IOAN 1996 - 2000
11 BREZOVSZKY GHEORGHE-ADAM 2000 - 2008
12 NISTOR IMRE 2008 - iulie 2012
13 DEMETER ATTILA iulie 2012 - dec. 2012
14 NISTOR IMRE dec. 2012 - sept. 2014
15 PASCU VASILE martie 2015 - mai 2015
16 IOJIBAN GHEORGHE mai 2015 - iunie 2016
17 BRATU SERGIU DORU iunie 2016 - oct. 2020
18 ORBAN LORAND LEVENTE  oct. 2020 - prezent

 

SECRETARI

NR.CRT NUMELE SI PRENUMELE PERIOADA
1 NAGY ELEMÉR 1968 - 1971
2 TINCA GAVRIL 1971 - 1975
3 BORDA IOAN 1975 - 1991
4 TUZSON DEZIDERIU 1991 - 1992
5 MEREŞ MIHAI 1992 - 2000
6 ACRISTINEI OVIDIU 2000 - 2004
7 MOLDOVAN MIHAI 2004 - 2014
8 TOADER OVIDIU 2014 - prezent
Top