Primăria Orașului Bălan

Primăria orașului Bălan este situată pe Str. 1 Decembrie, nr.25.

 

Care sunt principiile de funcționare ale administratiei publice?
 

Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei localedescentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale. Autoritățile administrației publice locale au dreptul și capacitatea de a soluționa și gestiona, în numele și în intresul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii.

 

Rolul Primarului
 

Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică, asigurând respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor președintelui României, a hotărârilor și ordonantelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local. De asemenea, dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și ale hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.

 

Clădirea Primăriei
 

Clădirea Primăriei a fost ridicată în anul 1950 și este una dintre cele mai vechi construcții de pe raza orașului Bălan.

 

Date de contact

Adresa: 1 Decembrie, nr. 25, Bălan
Telefon: 0266 330 325

 

Orarul Primăriei Bălan

 

Luni: 8.00 – 16.00
Marți: 8.00 – 16.00
Miercuri: 8.00 – 16.00
Joi: 8.00 – 16.00
Vineri: 8.00 – 12.30

 

Top