Primarul oraşului Bălan, d-l Iojiban Gheorghe ,
Având în vedere referatul cu nr. .1688 / 2019. al secretarului Oraşului Bălan;
În baza prevederilor art. 3, art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr.199/1997; art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, republicată; art. 7 alin. (2) din Codul Civil; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă;
În temeiul art. 39 alin 2 şi art. 68 alin 1 coroborat cu art. 115 alin. 1 lit. a ) din Legea 215/2001 - Legea administraţiei publice locale - republicată, cu modificările şi completările ulterioare, emit prezenta:
D I S P O Z I Ţ I E:
Art.1. Se convoacă Consiliul Local al oraşului Bălan în ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ în data de MARŢI , 02 APRILIE 2019 ora 15 :00, la Sala de şedinţe a Consiliului Local Bălan.
Art.2. Şedinţa va fi publică şi va avea următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea HCL privind aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare din data de 19 martie 2019. (iniţiator Primar Iojiban Gheorghe ).
2. Aprobarea HCL privind acordul de principiu în vederea încheierii unui parteneriat între Consiliul Local al Oraşului Bălan în calitate de Promotor de Proiect şi Asociaţia pentru Promovarea Responsabilităţii Sociale a Companiilor în calitate de Partener, în scopul pregătirii şi implementării în comun a proiectului cu finanţare nerambursabilă “Iniţiativă pentru Viitor- comunităţi locale prietenoase pentru copiii în situaţii de risc” în cadrul Mecanismului SEE, conform prevederilor Regulamentului SEE 2014-2021 şi a prevederilor Ghidului Aplicantului din cadrul Apelului de proiecte nr.2“Educaţie incluzivă pentru copiil şi tineri aflaţi în situaţii de risc.”(iniţiator Primar Iojiban Gheorghe ).
Art.3. Materialele de şedinţă sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate în consultarea acestora, la biroul secretarului oraşului Bălan.
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a acestei dispoziţii se însărcinează secretarul oraşului Bălan.
Art.5. Prezenta dispoziţie se aduce la cunoştinţă publică prin afişare şi se comunică Instituţiei Prefectului – Judeţul Harghita, precum şi membrilor Consiliului Local Bălan.
Art.6. Prezenta dispoziţie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la afişare sau comunicare la Primarul Oraşului Bălan. În cazul în care contestatorul este nemulţumit de modul de
soluţionare a contestaţiei, se poate adresa instanţei de contencios administrativ în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la contestaţia sa sau de la data la care ar fi trebuit să primească acest răspuns.
Bălan, 29.03.2019
Primar ,
Iojiban Gheorghe