În baza prevederilor dispoziţiei Primarului oraşului Bălan nr. 478/2018, comisia de soluţionare a contestaţiilor s-a întrunit în data de 05.02.2019 pentru soluţionarea contestaţiei depuse la proba de interviu  pentru postul contractual vacant: inspector debutant. Raport privind soluţionarea contestaţiei înregistrată cu nr. 580/01.02.2019     În baza prevederilor dispoziţiei Primarului oraşului Bălan nr. 478/2018, comisia de soluţionare a contestaţiilor s-a întrunit în data de 05.02.2019 pentru soluţionarea contestaţiei depuse la proba de interviu  pentru postul contractual vacant: inspector debutant. Comisia are următoarea componenţă:   Preşedinte: Frunză Claudia Membri: Molnar Emeşe                Handoca Dimitrie   Comisia astfel constituită soluţionează contestaţia depusă şi înregistrată la sediul UAT Bălan sub nr.  580/01.02.2019  de către Roman Cojocaru Maricica cu domiciliul în Bălan, str. 1 Decembrie, Bl 59, sc. 1, ap. 10, persoană care are calitatea de candidat în cadrul concursului organizat. Comisia constată depunerea contestaţiei în data de 01.02.2019,  în termen de o zi lucrătoare de la publicarea rezultatului, respectându-se prevederile art. 31 din HG 286/2011. Candidata  contestă nota obţinută la proba interviului  şi afirmă  faptul că notarea pentru această probă a fost efectuată în defavoarea sa,  susţinând  că  intenţia manifestată în timpul interviului  de a rămâne în concediu de creştere  a copilului, ar fi fost considerată de comisia de concurs un impediment în ocuparea postului şi consideră acest fapt discriminatoriu şi imoral. Mai menţionează că un alt aspect pe care comisia l-ar fi evidenţiat  ca fiind în defavoarea sa este acela al lipsei de experienţă.   În ceea ce priveşte desfăşurarea probei de interviu, din consemnările existente la dosar (2 pagini scris olograf care au fost tehnoredactate -  conform solicitării comisiei de soluţionare a contestaţiei cu nr. 611/04.02.2019), luând în considerare aspectele la care se face referire în contestaţie,  comisia poate să analizeze şi  să renoteze doar criteriul de evaluare ”Motivaţia candidatului”, deoarece din analiza modului de formulare a întrebărilor, la modul generalist,  comisia nu poate identifica din întrebările formulate, precum şi din răspunsurile consemnate, în ce fel a fost discriminată candidata, care sunt aspectele imorale la care se face referire în contestaţie şi în ce mod intenţia de a rămâne în concediu de creştere a copilului ar reprezenta un impediment în ocuparea postului. Baremul utilizat la interviu prevede doar maximul de puncte ce pot fi acordate, însă nu prevede nicio modalitate de acordare a punctajului pentru răspunsuri parţial  corecte sau care are în vedere cerinţa de evaluare într-o anumită proporţie, din totalitatea criteriului de evaluare, fapt pentru care comisia nu a reuşit gruparea întrebărilor  pe criterii de evaluare respectiv renotarea aestora. Astfel, comisia renotează criteriul d) – Motivaţia candidatului, acordând punctajul maxim de 10 puncte. Punctajul  devine:  44,5 puncte. Avînd în vedere cele menţionate anterior, Comisia de soluţionare a contestaţiilor, respinge contestaţia candidatei Roman Cojocaru Maricica,  în conformitate cu  prevederile art. 34, alin. (1), lit. b)  din HG 286/2011.    Comisia de soluţionare  a contestaţiilor: Frunză Claudia Molnar Emese Handoca Dimitrie Descărcare document oficial - download
Top