PRIMĂRIA ORAŞULUI BĂLAN cu sediul în Bălan, str. 1 Decembrie nr. 25 anunţă scoaterea la concurs pe perioadă nedeterminată a următorului post contractual vacant: INSPECTOR - debutant în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Oraşului Bălan, compartiment proiecte
FORMULAR DE ÎNSCRIERE - descarcă aici
Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale,adică vârsta de 18 ani îndepliniţi la data susţinerii concursului;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvâr şirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvâr şite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Criterii specifice pentru ocuparea postului:
Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
Nu este necesară vechime în specialitatea studiilor.
Calendarul procedurii de concurs:
Concursul se desfăşoară conform următorului calendar, stabilit cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile:
1. în data de 28.12.2018 - aducerea la cunoştinţa publică a condiţiilor de participare la concurs, a bibliografiei, precum şi a datelor de depunere
2. în data de 29.01.2019. ora 10, proba scrisă;
3. în data de 30.01.2019 ora 10 proba de interviu
În vederea participării la concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, cel mai târziu în data de 16 ianuarie 2019 ,ora 16., candidaţii depun dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare – în cerere se va menţiona acordul / neacordul candidatului de prleucrare a datelor cu carácter persoanl
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor; dacă este cazul;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;
h) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe concursului.
Copiile actelor prevăzute mai sus, se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretarul comisiei de examinare.
Bibliografie:
· Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, art. 1-77; 109-133.
· Legea 477/2004 privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice
· Codul Muncii – art. 36 – 67; art. 81; art.241 – 265;
· OUG nr. 64 /2009 privind gestionarea financiară a Instrumentelor Structurale şi utilizarea acestora pentru Obiectivul Concvergenţă;
· HG nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 64/2009;
· Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
· HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice din 2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice ;
Dosarele se depun până la ora 16 la compartimentul relaţii cu publicul până la data de 16 ianuarie 2019.
În toate cazurile se vor avea în vedere actele normative cu modificările publicate până la data de 31.12.2018.
Relaţii suplimentare se pot obţine la nr. Tel 0266 330 325.
Date contact secretar concurs: Barok Gyongyver 0266330335.
Bălan, 28 decembrie 2018.
Primar,
Iojiban Gheorghe