Structura
Regulament de Organizare si Functionare al Directiei de Asistenta Sociala
Vizualizare prin descarcareDirecţia de Asistenţă Socială a oraşului Bălan este organizată pe compartimente, după cum urmează:
1. Compartiment Servicii Sociale
Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.
Atribuţiile Direcţiei în domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale sunt următoarele:
a)elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi judeţene, precum şi cu nevoile locale identificate, strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o supune spre aprobare consiliului local şi răspunde de aplicarea acesteia.
b)elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului local şi le propune spre aprobare consiliului local; acestea cuprind date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;
c)iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
d)identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile de risc de excluziune socială;
e)realizează atribuţiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;
f)propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local;
g)colectează, prelucrează şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia şi le comunică serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul judeţului, precum şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea acestuia;
h)monitorizează şi evaluează serviciile sociale aflate în propria administrare;
i)elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul serviciilor sociale;
j)elaborează proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale, în conformitate cu planul anual de acţiune, şi asigură finanţarea/cofinanţarea acestora;
k)asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile sociale şi serviciile sociale disponibile;
l)furnizează şi administrează serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind responsabilă de calitatea serviciilor prestate;
m)încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi personali; evaluează şi monitorizează activitatea acestora, în condiţiile legii;
n)sprijină compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, înfiinţat potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în elaborarea documentaţiei de atribuire şi în aplicarea procedurii de atribuire, potrivit legii;
o)planifică şi realizează activităţile de informare, formare şi îndrumare metodologică, în vederea creşterii performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale;
p)colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor categorii de beneficiari;
q)sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare;
r)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare;
s)asigură, pentru relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
În administrarea şi acordarea serviciilor sociale, Direcţia realizează următoarele:
a)solicită acreditarea ca furnizor de servicii sociale şi licenţa de funcţionare pentru serviciile sociale ale autorităţii administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă;
b)primeşte şi înregistrează solicitările de servicii sociale formulate de persoanele beneficiare, reprezentanţii legali ai acestora, precum şi sesizările altor persoane/instituţii/furnizori privaţi de servicii sociale privind persoane/familii/grupuri de persoane aflate în dificultate;
c)evaluează nevoile sociale ale populaţiei din unitatea administrativ-teritorială în vederea identificării familiilor şi persoanele aflate în dificultate, precum şi a cauzelor care au generat situaţiile de risc de excluziune socială;
d)elaborează, în baza evaluărilor iniţiale, planurile de intervenţie, care cuprind măsuri de asistenţă socială, respectiv serviciile recomandate şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana are dreptul;
e)realizează diagnoza socială la nivelul grupului şi comunităţii şi elaborează planul de servicii comunitare;
f)acordă servicii de asistenţă comunitară, în baza măsurilor de asistenţă socială incluse de Direcţie în planul de acţiune;
g)recomandă realizarea evaluării complexe şi facilitează accesul persoanelor beneficiare la servicii sociale;
h)acordă direct sau prin centrele proprii serviciile sociale pentru care deţine licenţa de funcţionare, cu respectarea etapelor obligatorii prevăzute la art. 46 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a standardelor minime de calitate şi a standardelor de cost.
2. Centru de zi pentru copiii cu părinţii plecaţi în străinătate
Centrul De Zi Pentru Copiii Cu Părinţii Plecaţi În Străinătate se află în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local Bălan, sediul acestuia aflându-se în oraşul Bălan, str. 1 Decembrie nr. 40/A, etajul I al fostei clădiri a Internatului aparţinând Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu”.
Centrul De Zi Pentru Copiii Cu Părinţii Plecaţi În Străinătate funcţionează ca unitate de asistenţă socială de interes local fără personalitate juridică a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independenta, orientare şcolară şi profesională.
Capacitatea maximă a centrului de zi este de 15 de locuri.
Beneficiarii serviciilor provin din familii cu domiciliul pe raza oraşului Bălan care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate în căutarea unui loc de muncă şi care se găsesc în diferite grade de dificultate sau situaţii de risc social.
3. Centrul de zi pentru copiii între 1-3 ani
Centrul De Zi Pentru Copiii între 1-3 ani se află în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Consiliului Local Bălan, sediul acestuia aflându-se în oraşul Bălan, str. 1 Decembrie, nr. 31/A , în cadrul Grădiniţei „Floare de Colţ”.
Centrul de zi funcţionează ca unitate de asistenţă socială de interes local fără personalitate juridică a cărui misiune este de a asigura promovarea dreptului fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale, oferind servicii adecvate familiei în situaţie de risc de abandonare a copilului pentru ca ea să fie capabilă să-şi îndeplinească responsabilităţile legate de îngrijirea, securitatea şi educaţia copilului, urmărindu-se menţinerea copilului în familie, evitându-se intrarea în sistemul de protecţie din cauze preponderent socio-economice.
Capacitatea maximă a centrului este de 17 beneficiari.
Centrul de zi asigură copiilor pe timpul zilei activităţi de îngrijire, educaţie , recreere – socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi şi reprezentanţi legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.
Serviciile oferite de centru sunt complementare demersurilor şi eforturilor propriei familii, aşa cum decurg din obligaţiile şi responsabilităţile părinteşti , precum şi serviciilor oferite de unităţile de învăţământ şi de alţi furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial.
Beneficiarii serviciilor oferite de centru au domiciliul în oraşul Bălan şi sunt atât familiile aflate în situaţii de risc social, marginalizate sau cu diferite probleme, cât, mai ales, copiii proveniţi din cadrul acestora, după cum urmează:
-familiile cu probleme socio – economice ( părinţi şomeri, care nu beneficiază de condiţii socio – educaţionale adecvate pentru creşterea şi educarea copiilor , nivel de trai scăzut)
-familiile cu mulţi copii şi cu venituri insuficiente
-familiile cu probleme de sănătate ( temporar sau pe o perioadă lungă de timp)
-familiile monoparentale , cu venituri scăzute
-familie în care unul din părinţi este privat de libertate.
4. Compartiment asistenţi personali şi de monitorizare a asistenţilor personali
a) includerea nevoilor persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora în toate strategiile şi programele de dezvoltare locală;
b)crearea condiţiilor de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare specifice acestei categorii de beneficiari;
c)asigurarea accesului liber, egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora, educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi;
d)asigurarea unui criteriu de prioritate pentru închirierea locuinţelor ce aparţin domeniului public;
e) facilitarea accesului la valorile culturii, obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber;
f) asigurarea de servicii de consiliere şi informare a persoanelor cu dizabilitate şi a familiilor acestora;
g) colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale şi alte instituţii publice în vederea facilitării accesului persoanelor cu dizabilitate în instituţii specializate (spitale, instituţii de recuperare, centre de zi, etc.);
h) creşterea calităţii vieţii persoanelor cu handicap grav aflate în stare de risc social, imobilizate la pat sau la domiciliu;
i) acordarea de consiliere socială, juridică şi administrativă persoanelor cu handicap grav şi a familiilor acestora;
j) evaluarea situaţiei socio-economice a persoanelor cu handicap grav şi propune măsuri de protecţie socială;
k) efectuarea de anchete sociale pentru acordarea unor beneficii sociale;
l) informarea şi medierea persoanelor cu handicap cu privire la serviciile de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap, existente pe raza judeţului;
m)facilitarea accesului la serviciile de asistenţă socială specializată prin familiarizarea persoanelor cu handicap grav cu legislaţia în vigoare;
n) întocmirea şi gestionarea dosarelor persoanelor cu handicap grav, de pe raza oraşului Bălan în vederea acordării indemnizaţiei cuvenite persoanelor cu handicap grav.
5. Compartiment evidenţă şi plată beneficii de asistenţă socială
Atribuţiile Direcţiei în domeniul beneficiilor de asistenţă socială sunt următoarele:
a)asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
b)pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a cererilor şi transmiterea acestora către agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială;
c)verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregăteşte documentaţia necesară în vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;
d)întocmeşte dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi le prezintă primarului pentru aprobare;
e)comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi, potrivit legii;
f)urmăreşte şi răspunde de îndeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi persoanele îndreptăţite la beneficiile de asistenţă socială;
g)efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune socială sau a altor situaţii de necesitate în care se pot afla membrii comunităţii şi propune măsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;
h)realizează activitatea financiar-contabilă privind beneficiile de asistenţă socială administrate;
i)elaborează şi fundamentează propunerea de buget pentru finanţarea beneficiilor de asistenţă socială;
j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
6.Cabinet medical şcolar
Cabinetul medical şcolar are următoarele atribuţii:
a) servicii de asigurare a unui mediu sănătos pentru comunitatea de preşcolari şi/sau elevi;
b) servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective;
d) servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor;
e) servicii de asigurare a stării de sănătate individuale;
f) servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos.